Contakt îndeplinește ultimii pași pentru listare, cu Cabat&Pah Investments în rol de consultanți
Contakt Express Logistik, lider pe piața locală în distribuția de accesorii pentru telefoane mobile și tablete, își continuă planurile de dezvoltare prin pregătirea pentru listarea la Bursa de Valori București, pe segmentul AeRO. Compania se află în etapa de pregătire a dosarului necesar pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pas esențial pentru derularea ofertei publice inițiale (IPO).
În cadrul acestei etape, aproximativ 10% din acțiunile companiei vor fi puse la dispoziția investitorilor. Managementul vizează, pe termen mediu, extinderea free float-ului la 30-40%, pentru a susține lichiditatea, finanțarea planurilor de internaționalizare și, în final, transferul pe piața reglementată.
„Listarea pe bursă reprezintă un pas firesc în procesul nostru de consolidare și extindere la nivel regional. Am demonstrat că putem construi un business solid, scalabil și profitabil într-un sector extrem de competitiv. Prin acest pas, dorim să oferim investitorilor șansa de a face parte din povestea noastră de creștere,” a declarat Manuel Iana, Director General Contakt.
“Ne bucurăm că am putut să fim alături de compania Contakt încă de la primele discuții legate de intenția de listare la Bursa de Valori de la București și să conturăm împreună nu doar o ofertă, ci mai ales un plan de dezvoltare asumat pe termen scurt, mediu și lung, care să fie un win-win atât pentru companie cât și pentru investitori“, a declarat Flavian-Cătălin Pah, Co-fondator Cabat&Pah Investments.
Cum vor fi utilizate fondurile atrase
Resursele obținute prin ofertă vor fi alocate către:
- extinderea pe piețele internaționale,
- dezvoltarea și promovarea brandurilor proprii,
- achiziții strategice,
- diversificarea liniilor de business.
Prin accesarea pieței de capital, compania urmărește să își maximizeze șansele de dezvoltare, atât la nivel local, cât și în afara țării, inclusiv prin potențiale runde suplimentare de finanțare.
Detalii cheie ale ofertei
- Tip tranzacție: IPO și ofertă publică secundară
- Segment listare: Piața AeRO, Bursa de Valori București
- Free float inițial: 10%
- Intermediar: Goldring S.A.
- Consultanți: Cabat & Pah Investments
Rezultate și perspective de creștere
În 2023, compania a raportat venituri de 116 milioane lei și un EBITDA de 17,2 milioane lei, cu o marjă peste media sectorului. În 2024, cifra de afaceri a urcat la peste 129 milioane lei, iar pentru 2025 Contakt estimează venituri de 138 milioane lei și un EBITDA de aproximativ 25 milioane lei, în creștere față de 20,8 milioane lei în anul anterior.
Pe lângă rețeaua de retail, Contakt își diversifică modelul de afaceri prin servicii de abonamente pentru accesorii și telefonie, servicii de detailing pentru smartphone-uri și dezvoltarea unui portofoliu de branduri proprii ce acoperă segmente variate: value, mediu și premium.
Totodată, compania își propune să mențină o politică de dividend predictibilă, cu o rată de distribuire de 70%, oferind investitorilor atât potențial de creștere pe termen lung, cât și venituri recurente.
Prin listarea pe bursă, Contakt urmărește consolidarea statutului de lider al pieței românești de accesorii mobile și punerea bazelor unei expansiuni regionale accelerate.
Află mai multe despre companie aici.


